15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportUltrașii lui Manchester United au atacat casa vicepreședintelui Ed Woodward

Ultrașii lui Manchester United au atacat casa vicepreședintelui Ed Woodward

Suporterii, mascaţi şi făcând parte dintr-un grup de 20 de fani, conform cotidianului Daily Mirror, au lansat şi petarde fumigene în direcţia casei oficialului englez.

Manchester United a transmis, prin intermediul unui comunicat, că poliţia din Manchester încearcă să identifice autorii acestor acte.

“Noi ştim că lumea fotbalului va fi alături de noi, în timp ce poliţia a deschis o anchetă după aceste acte injuste”, se arată în mesajul “Diavolilor Roşii”.

“Orice persoană care se va face vinovată de acte criminale sau că a încălcat proprietatea va fi interzisă pe viaţă pe stadion de către clubul nostru şi va fi acţionată în judecată. Una este ca suporterii să-şi exprime opinia, iar alta este să cauzeze pagube şi să pună în pericol viaţa altuia. Este de neiertat”, a avertizat clubul.

Manchester United este pe locul 5 în clasamentul Premier League cu 34 puncte, cu 33 mai puţine decât liderul Liverpool.

Suporterii care l-au insultat constant pe Woodward în timpul meciurilor de acasă, le reproşează conducătorilor că privilegiază rezultatele financiare şi sacrifică rezultatele sportive, renunţând să achiziţioneze jucători de valoare.

Cele mai citite

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă