10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportUn jucător de rugby de doar 21 de ani, decedat în urma...

Un jucător de rugby de doar 21 de ani, decedat în urma unui placaj

Rugbyul francez este în doliu după decesul, vineri seara, a unui jucător de doar 21 de ani, de la echipa de ligă secundă Aurillac, în urma unui placaj încasat în timpul unui meci amical, scrie EFE.

Louis Fajfrowski, 21 de ani, a murit chiar la vestiare, după ce a fost înlocuit în minutul 60 al confruntării cu echipa Rodez, acuzând şocul unui placaj recepţionat cu puţin timp înaintea efectuării schimbării.

Vizibil afectat în urma loviturii primite, Fajfrowski a reuşit totuşi să se ridice de pe teren şi să părăsească gazonul pe propriile picioare, însoţit de un medic, însă la vestiare i s-a făcut rău de mai multe ori şi în pofida ajutorului medical primit, a decedat în cursul serii de vineri.

”În urma autopsiei pe care o vom efectua vom afla cauza exactă a decesului şi dacă acesta a survenit placajului încasat în timpul meciului”, a declarat procurorul care a preluat cazul.

Preşedintele Federaţiei franceze de rugby şi mai multe cluburi din prima ligă valorică au transmis condoleanţe în urma tragediei.

La Aurillac a evoluat o perioadă şi fostul internaţional român Romeo Gontineac, cel care a devenit ulterior antrenor al ”Stejarilor”, calificând prima reprezentativă la CM de rugby din 2011 din Noua Zeelandă.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă