8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportUnited Galați și-a aflat adversarul din optimile Ligii Campionilor la futsal

United Galați și-a aflat adversarul din optimile Ligii Campionilor la futsal

Pentru un loc în „sferturile” celei mai importante competiții intercluburi din lumea futsalului, United Galați va da piept, în deplasare, cu puternica formație Kairat Almatî. Multiplă campioană a Kazahstan-unui, Kairat Almatî, care îl are în componență pe internaționalul român Sávio Valadares, a cucerit UEFA Futsal Champions League în două randuri (2013 și 2015), a pierdut o finală (2019) și s-a clasat de două ori pe locul 3 (2009 și 2011).

„Vom întâlni un adversar de superclasă, care, normal, pornește cu prima șansă. Faptul că vom juca în deplasare constituie de asemenea un dezavantaj. Dar nu vrem să ne plângem, vrem doar să ne bucurăm de această competiție, pentru că a juca în Liga Campionilor e o mare realizare, e un dar! Faptul că am ajuns între primele 16 echipe ale continentului este onorant”, a spus Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei United Galați.

Meciul Kairat – United se va disputa în Kazahstan în perioada 16-21 Februarie.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...
Ultima oră
Pe aceeași temă