10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportVeste proastă pentru fanii Simonei Halep

Veste proastă pentru fanii Simonei Halep

”Cu inima grea anunţ retragerea mea din turneul de la Roland Garros din acest an. Din nefericire, ruptura musculară de la gamba stângă are nevoie de mai mult timp pentru recuperare, iar perioada rămasă este prea scurtă”, a explicat Halep.

”Retragerea dintr-un turneu de Grand Slam contravine instinctelor şi aspiraţiilor mele de sportiv, dar este decizia potrivită şi singura pe care o puteam lua. Gândul că nu voi fi la Paris mă întristează, dar îmi voi concentra energia pe recuperare, voi fi optimistă şi sper să revin pe teren imediat ce se va putea”, a mai scris Halep în postare, adăugând că va fi prezentă la Roland Garros în 2022.

Pe 12 mai, Simona Halep era nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc. Ulterior, Halep a anunţat că are o mică ruptură în musculară partea superioară a gambei stângi, urmând ca din 17 mai să înceapă recuperarea în România, la piscină şi sală.

Halep a câştigat turneul de la Roland Garros în 2008 la junioare, iar apoi în 2018 la senioare, pierzând alte două finale, în 2014 şi 2017. La ediţia de anul trecut ea s-a oprit în optimile de finală.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă