8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportVeşti proaste pentru fotbaliştii români: Nu sunt văzuţi foarte bine în străinătate

Veşti proaste pentru fotbaliştii români: Nu sunt văzuţi foarte bine în străinătate

“Am avut norocul sau ghinionul să staul la hotel la Milano cu agenţi de jucători şi preşedinţi. Am achimbat nişte cuvinte cu ei. Din păcate, fotbalistul român nu mai este văzut cum a fost văzut înainte. Deocamdată. Sperăm ca lucrurile acestea să se schimbe, odată cu participarea naţionalei de tineret (n.r. – la CE) şi sper eu prin calificarea echipei mari la Campionatul European de anul viitor, poate fotbalistul român va fi văzut altfel. Au întrebat 3-4 directori sportivi de la echipe din Italia, cu care m-am întâlnit, de ce în momentul de faţă jucătorul român nu este văzut ca o posibilitate la un club mediu înspre foaret bun, într-un campionat puternic. Şi au zis că, din păcate, în ultimii ani, nu a ieşit niciun jucător care să fie sau să dea randament la o echipă la care a fost transferat şi din punctul acesta de vedere jucătorul român nu mai este văzut foarte bine în străinătate. Nu ne impunem, din păcate. Din punct de vedere mental, încă suntem departe de ceea ce se cere în momentul de faţă în fotbalul exigent. Pentru că, din punct de vedere calitativ, avem calitate, avem jucători calitativ buni, dar din păcate fizic, mental, nu suntem la un nivel la care să rămânem în campionatele puternice, să ne impunem şi să ajungem la echipe foarte mari”, a spsu Contra, la Digi Sport.

Contra a urmărit, sâmbătă, meciul AC Milan – Napoli, scor 0-0, din etapa a XXI-a a campionatului italian Seria A.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă