9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportVești rele pentru CFR Cluj. FC Sevilla a făcut scor în campionatul...

Vești rele pentru CFR Cluj. FC Sevilla a făcut scor în campionatul Spaniei

FC Sevilla, adversara echipei CFR Cluj în şaisprezecimile de finală ale competiţiei Europa League, a învins în deplasare, cu scorul de 3-0, formaţia Getafe, într-o partidă din etapa 25-a a campionatului de fotbal al Spaniei, disputată duminică seara.

Andaluzii au deschis scorul în finalul primei reprize, prin Lucas Ocampos (43), iar apoi au mai punctat de două ori pe parcursul reprizei secunde, prin Fernando (67) şi Jules Kounde (75).

Antrenorul lui FC Sevilla, Julen Lopetegui, a utilizat în acest meci următorii jucători: Vaclik (Bounou, 46) – Jesus Navas, Kounde, Diego Carlos, Reguilon – Fernando (Oliver Torres, 78), Gudelj, Joan Jordan, Suso (Sergi Gomez, 72) – Ocampos, L. De Jong.

Graţie acestui succes, Sevilla a urcat pe locul al patrulea în clasament, la egalitate de puncte cu Atletico Madrid, care a dispus la rândul ei, pe teren propriu, de formaţia Villarreal (scor 3-1).

CFR Cluj, care a remizat pe teren propriu cu FC Sevilla (1-1), pe 20 februarie, va încerca să obţină calificarea în optimile de finală ale Europa League, joi seara, în capitala Andaluziei (22:00 – ora României).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă