10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportVești rele pentru cluburi. FIFA limitează împrumuturile de jucători

Vești rele pentru cluburi. FIFA limitează împrumuturile de jucători

FIFA a decis introducerea unui nou sistem care să favorizeze formarea jucătorilor, iar din iulie 2020 vor exista limite referitoare la împrumuturile de jucători.

Alcătuită din reprezentanţi ai cluburilor, ligilor şi jucătorilor, dar şi ai asociaţiilor membre, ai confederaţiilor şi administraţiei FIFA, comisia a aprobat înfiinţarea unui fond pentru a finanţa parţial plata indemnizaţiilor de formare. Fondul va fi finanţat prin prelevarea suplimentară a 1% din cheltuielile de transfer.

Acest sistem va încuraja şi va recompensa eforturile cluburilor formatoare. Cum plăţile vor fi automatizate prin intermediul unui centru înfiinţat de FIFA, sistemul va garanta că indemnizaţia de formare este virată efectiv, ceea ce acum de multe ori nu se întâmplă.

Propunerea va fi supusă Consiliului FIFA în vederea intrării sale în vigoare în 2022.

Comitetul a aprobat de asemenea noul regulament referitor la împrumuturile de jucători, pentru a se asigura că acestea au un obiectiv sportiv valabil pentru dezvoltarea tinerilor.

Conform noului regulament, care va fi supus aprobării comisiei pentru statutul jucătorului şi a Consiliului FIFA, din iulie 2020 vor fi introduse limitări ale împrumuturilor internaţionale ale jucătorilor în vârstă de cel puţin 22 de ani.

Va exista o perioadă de tranziţie, cu o limită de opt împrumuturi internaţionale începând din sezonul 2020-2021, apoi de şase împrumuturi din sezonul 2022-2023.

La nivel naţional, federaţiile au la dispoziţie trei ani pentru adoptarea unor reguli legate de noul sistem de împrumuturi.

Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă