13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportVis spulberat pentru Rangers și Ianis Hagi. Celtic Glasgow, desemnată campioana Scoției

Vis spulberat pentru Rangers și Ianis Hagi. Celtic Glasgow, desemnată campioana Scoției

“SPFL a anunţat că, în urma consultării tuturor celor 12 cluburi din prima divizie, conducerea SPFL a decis încheierea cu efect imediat a sezonului. Decizia înseamnă că Celtic a fost declarată campioană, iar Hearts a retrogradat în divizia a doua”, a precizat Liga.

Clasamentul final a fost stabilit luând în calcul media punctelor obţinute pe meci.

Pe locul 2 a încheiat marea rivală a lui Celtic, Glasgow Rangers, la care joacă internaţionalul român Ianis Hagi. Pe 13 martie, în momentul întreruperii campionatului, Celtic avea un avans de 13 puncte faţă de Rangers şi un meci mai mult disputat.

Pe locul 3 s-a clasat Motherwell, iar pe poziţia a 4-a, Aberdeen. Kilmarnock, la care joacă portarul român Laurenţiu Brănescu, a ocupat locul 8.

Rangers a dorit la un moment dat o anchetă independentă despre felul în care a procedat SPFL în contextul pandemiei. Săptămâna trecută, propunerea lui Rangers a fost supusă la vot, dar majoritatea cluburilor membre ale SPFL au fost împotriva ei.

În sezonul 2019-2020, Celtic a întâlnit-o de două ori pe CFR Cluj, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor şi în grupele Europa League.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă