10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportWTA Auckland: Perechea Caroline Wozniacki/Serena Williams, în finala de dublu

WTA Auckland: Perechea Caroline Wozniacki/Serena Williams, în finala de dublu

Cele două foste numărul unu mondial la simplu, care joacă la Auckland pentru prima oară împreună la dublu, s-a impus după o oră şi 36 minute de joc.

Wozniacki şi Williams vor înfrunta în finală câştigătoarea întâlnirii dintre perechile americane Cori Gauff/Catherine McNally şi Asia Muhammad/Taylor Townsend.

Pentru Serena Williams (38 ani), aceasta este prima finală de dublu după succesul de la Wimbledon, din 2016, unde a cucerit trofeul împreună de sora sa, Venus. Americanca are în total 23 de titluri la dublu, între care 14 de Mare Şlem, unul singur fiind cucerit însă cu o altă jucătoare în afară de Venus, în 2002 la Leipzig, unde s-a impus alături de Alexandra Stevenson.

Caroline Wozniacki (29 ani) a câştigat în cariera sa două titluri la dublu, în 2008 la Beijing, împreună cu Anabel Medina Garrigues, şi în 2009, la Memphis, alături de Victoria Azarenka.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă