14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportWTA Cincinnati: Simona Halep s-a calificat în optimi

WTA Cincinnati: Simona Halep s-a calificat în optimi

Halep, triplă finalistă la Cincinnati (2015, 2017, 2018), a obţinut victoria după două ore şi două minute, într-un meci în care nu a făcut cel mai bun joc al său.

Venită după o accidentare care a forţat-o să se retragă în sferturi la Toronto, Halep a fost lipsită de ritm în primul set, în care Alexandrova (24 ani, 43 WTA) a controlat ostilităţile cu serviciul său puternic şi cu un joc agresiv. Românca a condus cu 1-0 şi 2-1, dar Alexandrova a egalat, iar apoi a reuşit un break care i-a dat şansa să se desprindă la 4-2. Rusoaica şi-a conservat avantajul, câştigând setul cu 6-3.

Alexandrova a început bine şi actul secund, în care a avut 2-0, dar Halep a continuat să lupte şi jocul său a crescut puţin, pe măsură ce rusoaica a început să scadă în nivel. Românca a egalat, 2-2, a ratat două mingi de break la 3-3, dar a reuşit să câştige contra serviciului la 5-5, iar apoi a încheiat setul cu 7-5.

În decisiv, Alexandrova a condus cu 1-0 şi 2-1, Halep a reuşit un break şi a preluat controlul, 3-2, dar imediat şi-a pierdut serviciul, iar rusoaica a revenit la cârmă, având 4-3. Fostul lider mondial şi-a arătat clasa şi a luptat în continuare, forţându-şi adversara să greşească, a egalat, a făcut break şi a încheiat conturile cu 6-4.

Alexandrova a avut 12 aşi, însă a comis şi 8 duble greşeli, în timp ce Halep a reuşit 3 aşi şi a comis 2 duble greşeli. Rusoaica a contabilizat nu mai puţin de 35 de mingi direct câştigătoare, faţă de doar 9 ale Simonei, însă a greşit mult mai mult (51-29). De remarcat că la numărul total de puncte, Alexandrova a avut unul în plus, 95-94.

Halep şi-a asigurat un cec de 30.330 dolari şi 105 puncte WTA, urmând să o înfrunte în optimi pe americanca Madison Keys sau pe rusoaica Daria Kasatkina.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...
Ultima oră
Pe aceeași temă