15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportWTA Praga: Simona Halep s-a calificat în sferturi

WTA Praga: Simona Halep s-a calificat în sferturi

Principala favorită a turneului din Cehia a obţinut victoria după două ore şi 5 minute în faţa unei adversare modeste, Krejcikova, care, pe alocuri, s-a autodepășit și i-a pus mari probleme Simonei.

Halep a început cu break şi a condus cu 2-1, dar şi-a făcut o singură dată serviciul în primul set, în care a fost departe de valoare, cedând cu 3-6.

În setul secund, Halep a avut 3-1 şi 5-2, dar a început să greşească mult şi Krejcikova a egalat la 5. Totuși, tenismena noastră a fructificat a șasea minge de set și s-a impus cu 7-5.

Simona a început actul decisiv cum nu se putea mai rău și s-a văzut condusă cu 2-0, dar după ce a salvat o minge de 0-3 a jucat din ce în ce mai bine şi a reuşit şase ghemuri consecutive (6-2), câştigând partida.

Pentru această performanță, Halep şi-a asigurat un cec de 5.000 de dolari şi 60 de puncte WTA.

În sferturi, Simona o va înfrunta în premieră pe poloneza Magdalena Frech, învingătoarea olandezei Arantxa Rus.

 

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă