8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTechA murit fizicianul și cosmologul Stephen Hawking, la vârsta de 76 de...

A murit fizicianul și cosmologul Stephen Hawking, la vârsta de 76 de ani

“Suntem profund întristaţi de decesul iubitului nostru tată”, au transmis Lucy, Robert şi Tim, copiii regretatului fizician. “A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar a cărui activitate şi moştenire va dăinui timp de mulţi ani”, se mai arată în comunicatul dat publicității de familia lui Stephen Hawking. Familia a lăudat “curajul şi persistenţa” fizicianului, adăugând că “inteligenţa şi umorul” acestuia au inspirat oameni din întreaga lume.

Fizicianul s-a stins din viaţă în linişte, la locuinţa sa din Cambridge, în cursul dimineţii de miercuri, relatează Mediafax. Suferind de scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea doar 21 de ani, Stephen Hawking a fost timp de peste 50 de ani imobilizat într-un scaun cu rotile şi comunica prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.

Pacienţii diagnosticaţi cu boala de care suferea Stephen Hawking trăiesc, în medie, trei ani, numai 10% dintre aceştia reuşind să supravieţuiască mai mult de 10 ani. Cu toate acestea, celebrul fizician a reuşit să depăşească cu mult speranţele medicilor. Profesorul i-a îndemnat pe toţi oamenii cu dizabilităţi fizice să se concentreze asupra lucrurilor pe care le pot face şi să nu regrete lucrurile pe care nu pot să le facă.

A fost şef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, un post deţinut în trecut şi de Isaac Newton. Stephen Hawking, renumit pe plan mondial pentru contribuţiile sale la domeniul fizicii teoretice, este autorul volumului “Scurtă istorie a timpului”, una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă