Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto: Mihai Diac

Foto: Mihai Diac

Angajații trebuie să fie experți în tehnologie

Peste 60 la sută dintre manageri vor ca, în numai zece ani, lucrătorii lor să devină “fluenți” în domeniul comunicațiilor și al inteligenței artificiale.

Mihai Diac 0 comentarii

Un studiu publicat în această săptămână arată că 60 la sută dintre manageri consideră că angajații vor fi nevoiți să devină „fluenți în tehnologie” până în anul 2030, adică în numai zece ani. Conform acestui studiu, una dintre capabilitățile cerute lucrătorilor este utilizarea eficientă a inteligenței artificiale.

Studiul a fost realizat de compania Dell Technologies și IFTF (Institute for the Future), pe un eșantion format din 4.600 de manageri din 42 de țări. Ce-i drept, același studiu relevă că unul din trei manageri se teme că transformările tehnologice îl vor depăși.

Printre “tehnologiile emergente” care influențează activitatea companiilor se numără comunicațiile 5G, inteligența artificială (AI), realitatea virtuală extinsă (XR) și “Internet of Things” (IoT), toate necesitând soluții noi de infrastructură și fiind analizate, pe ansamblu, la București, acum o săptămână, în cadrul Dell Technologies Forum.

 

Viitorul influențează prezentul

Subiectul central dezbătut la București au fost transformările digitale date de către tehnologiile emergente, datorită cărora interacțiunea dintre mediul real și cel digital se va schimba semnificativ până în 2030. Ca rezultat, companiile vor fi nevoite să își adapteze activitatea conform acestor schimbări tehnologice.

Specialiștii estimează că spațiul virtual se va extinde semnificativ mai mult în realitatea existentă, întrucât mediul digital va depăși dispozitivele deja cunoscute (televizor, smartphone).

Oamenii se vor baza mai mult pe mobilitatea dată de rețele, iar majoritatea vehiculelor vor deveni “computere mobile”. Orașele se vor digitaliza semnificativ, iar indivizii vor fi sprijiniți (sau poate chiar monitorizați) de un sistem de operare pentru viața de zi cu zi, care le va anticipa nevoile. Roboții vor deveni parte integrată a activității umane.

„Lucrurile evoluează extrem de rapid, ceea ce ne indică ritmul în care ar trebui să ne adaptăm și noi, în calitate de indivizi și profesioniști care vor să miște industria. Acum zece ani intervenția roboților în activitatea umană, integrarea inteligenței articificiale sau digitalizarea orașelor păreau obiective de atins, însă într-un orizont de timp mai mare. Proiecțiile pentru următorii zece ani au scurtat orizontul de timp semnificativ, iar clienții noștri, prin activitățile lor, sunt chiar în mijlocul acestor schimbări. De aceea este important să fim la curent cu ele și să ne adaptăm”, a explicat  Valentin Stănescu, general manager Dell Technologies Romania.

Dacă acest obiectiv trebuie atins în zece ani, proiectul ar fi trebuit să fie deja demarat. Despre România se știe că duce lipsă de lucrători înalt calificați, întrucât cei mai mulți dintre ei au plecat deja în Occident.

Marius Perșinaru, președinte Schneider Electric pentru România, se declară optimist: “Prima problemă este lipsa infrastructurii, dar chestiunea forței de muncă începe să se rezolve. Românii încep să se întoarcă în țară și sunt creativi”.

Comentarii

loading...