8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăTechCe test s-a descoperit a fi mai eficient pentru depistarea Sars-Cov-2

Ce test s-a descoperit a fi mai eficient pentru depistarea Sars-Cov-2

Testele din salivă pentru coronavirus ar fi mai sensibile decât cele nazofaringiene în special la pacienții asimptomatici sau la cei care au luat o formă ușoară a virusului. Acest lucru este susținut de un studiu publicat în „Nature”, realizat de Universitatea din Singapore.

Cercetătorii au analizat 200 de muncitori migranți: 149 provin dintr-un centru public și 51 dintr-o unitate de îngrijire în care se aflau persoane infectate. 45 din cei 149 aveau deja boli respiratorii acute, iar 104 erau asimptomatici, dar avuseseră contact direct cu persoane infectate. Testele din salivă au fost analizate cu metoda PCR, apoi cu secvențiere, iar rezultatul ar evidenția superioritatea testelor de salivă, care au fost pozitive în 62% din cazuri față de 44,5% din cele nazofaringiene și 37,7 % din cele nazale autoadministrate.

Conform „Repubblica”, rezultatele Universității din Singapore confirmă concluziile unui studiu realizat din octombrie până în decembrie pe peste 5.500 de angajați ai Universității din Padova, care a demonstrat eficacitatea testului de salivă moleculară pentru detectarea infecției cu virusul SarsCov-2.

În perioada 8 octombrie – 24 decembrie, 5.579 de angajați ai Universității din Padova s-au alăturat programului și au făcut aproape 20.000 de teste de salivă. 5.350 dintre aceștia au repetat testul salivei de la minim 3 până la maxim de 5 ori, timp de 11 săptămâni.

98% este rata de coincidență între cele două tipuri de teste

În acest timp, au fost identificate 62 de probe pozitive, cu o frecvență de 0,31%. Toți angajații în saliva cărora s-a găsit Covid au fost supuși apoi testelor nazofaringiene în decurs de 24 de ore, iar rezultatele au coincis în 98% din cazuri. Singurul pacient cu test de salivă pozitiv, dar cel nazofaringian negativ avea sarcină virală scăzută.

Studiul a fost realizat de cercetători din Padova, coordonați de prof. Mario Plebani.

„În termen de 24 de ore de la rezultatul pozitiv a fost activată urmărirea contactelor pentru angajați și studenți care frecventează același mediu. Acest lucru a făcut posibilă identificarea altor trei angajați pozitivi, care au fost imediat izolați, împiedicând dezvoltarea focarelor în cadrul Universității”, spune acesta.

Spre deosebire de studiul din Singapore, în cel italian saliva este colectată cu o eprubetă care conține o bucată de bumbac, mestecată cel puțin un minut dimineața pe stomacul gol.

„Programul bazat pe autocolectarea de teste salivare s-a dovedit a fi un instrument de încredere, bine acceptat și eficient pentru detectarea Sars-CoV-2 la subiecți asimptomatici”, a afirmat Mario Plebani.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă