10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechCea mai lungă călătorie cu un automobil electric

Cea mai lungă călătorie cu un automobil electric

Aventura a început în 2016, a străbătut peste 30 de ţări şi s-a încheiat trei ani mai târziu. Wiebe Wakker a pornit din Olanda în luna martie 2016 cu ”Blue Bandit”, un Volkswagen Golf break convertit în automobil electric, pentru a demonstra potenţialul mijloacelor de transport sustenabile, fiind finanţat prin donaţii din partea celor care i-au urmărit călătoria prin intermediul reţelelor sociale. ”Am vrut să fac tot ce am putut pentru a promova această tehnologie şi să demonstrez că sustenabilitatea este o modalitate viabilă de transport”, a declarat Wakker în faţa jurnaliştilor.

”Am vrut să fac ceva care pune imaginaţia la încercare, adică să conduc o maşină electrică din Amsterdam până în cealaltă parte a lumii pentru a demonstra că acest lucru este realizabil”, a spus olandezul. Călătoria de 101.000 de kilometri l-a purtat pe Wakker prin Europa de Est, Iran, India, Asia de Sud-Est, Australia şi în final Noua Zeelandă. Wakker a prezentat regulat noutăţi din călătorie pe blogul său şi pe reţelele sociale şi a oferit detalii despre locurile vizitate. În aventura sa, el s-a bazat pe ajutorul primit de la străinii întâlniţi pe drum care i-au oferit mâncare, un loc în care putea dormi şi mijloacele esenţiale pentru încărcarea automobilului. ‘Vreau să schimb opiniile oamenilor, să îi inspir pentru ca să adopte automobilele electrice, demonstrându-le avantajele mobilităţii durabile’ a declarat Wiebe Wakker în luna aprilie lângă clădirea Operei din Sydney.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă