11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechCel mai mare sistem fotovoltaic de acoperiș a fost inaugurat în Ungaria

Cel mai mare sistem fotovoltaic de acoperiș a fost inaugurat în Ungaria

Companiile E.ON și Audi au construit un parc solar pe acoperișurile a două centre logistice de la sediul Audi din orașul Győr (Ungaria), pe o suprafață de aproximativ 160.000 de metri pătrați. 

Cel mai mare sistem fotovoltaic de pe acoperiș din Europa, cu o putere maximă de 12 megawați, situat în sediul fabricii Audi Ungaria, a fost pus în funcțiune, oficial, miercuri.

„Acest proiect reprezintă în multe moduri ceea ce este necesar pentru a ne îndeplini ținta de a fi neutri din punct de vedere al carbonului până în 2050. Pentru a face acest lucru, trebuie să reconstruim sistemele energetice din zonele urbane și din industrie și să le orientăm către sisteme neutre în materie de CO2. Consider că proiectul realizat împreună cu partenerul nostru Audi este un pas important în demersul nostru de a crea lumea energiei durabile de mâine și sper că va fi urmat de alte proiecte de acest fel”, a declarat Karsten Wildberger, membru al consiliului de administrație al E.ON.

„Obiectivul nostru este clar: până în 2025, toate sediile Audi ar trebui să fie neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2”, a precizat Peter Kössler, membru al Consiliului de administrație al Audi Production.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă