14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăTechFirmele de soft nu se tem de impozitul pe salarii

Firmele de soft nu se tem de impozitul pe salarii

Ideea lansată de președintele PNL, Ludovic Orban, conform căruia trebuie luată în discuție anularea facilităților fiscale pentru angajații din sectorul IT, este extrem de comentată.

Ludovic Orban a spus că ar fi oportună, din punctul de vedere al statului, anularea facilității conform căreia angajații din IT nu sunt obligați să plătească impozit pe salariu, în România.

Totuși, reprezentanți din conducerea marilor firme de soft afirmă că aceasta nu este, pentru ei, o problemă.

“N-am luat în considerare această variantă, pentru că asemenea idei pot să fie puse în aplicare foarte târziu sau chiar deloc”, ne-a declarat Gorkem Tursuku, chief executive officer la TotalSoft.

Acesta ne-a precizat că firma lui este orientată spre produse proprii, care aduc plusvaloare, astfel că își va menține clienții din România și din străinătate chiar dacă, de exemplu, costul forței de muncă din sectorul IT ar ajunge să fie în România “cu 20 la sută mai mare ca în India” – o țară renumită pentru performanțele programatorilor ei.

TotalSoft este o firmă înființată în România, care a fost cumpărată, în anul 2016, de compania Logo, cu sediul central în Turcia. TotalSoft are acum circa 500 de angajați, toți în București, al căror salariu mediu este peste media salariului din ramura IT în România, ne-a precizat managerul Gorkem Tursuku. Potrivit acestuia, TotalSoft a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 19 milioane de euro, care este datorată, în principal, suitei de programe Charisma, elaborate de compania lui.

În România, în sectorul IT lucrează în prezent circa 100.000 de persoane, dar necesarul de forță de muncă în domeniu ar fi de până la 300.000 de oameni. Rațiunea pentru care Codul Fiscal îi scutește de impozitul pe salariu pe specialiștii din IT a fost ca acești specialiști, formați în România, să rămână să lucreze în România.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Șefa Administrației Spitalelor București, la DNA

Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă