10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechO nouă specie tehnologică îşi face loc pe cerul urban

O nouă specie tehnologică îşi face loc pe cerul urban

Până în 2020, conform NASA, ar putea exista până la 400.000 de astfel de vehicule zburătoare automate înregistrate în scopuri comerciale în Statele Unite ale Americii, la care ar putea să se adauge peste 2 milioane de drone folosite în scop recreaţional. Unele locuri de muncă, cum ar fi cele de curierat rapid din mediul citadin sau locuri de muncă din agricultură, în mediul rural, vor fi preluate de drone. Activitatea dronelor trebuie să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, atât în mediul urban cât şi în cel rural. Agenţia Spaţială Americană operează demonstraţii cu drone de dimensiuni mici care navighează prin peisajele urbane din Reno, Nevada şi Corpus Christi, în Texas, în cursul următoarelor luni. Aceste demonstraţii cu drone au obiectivul de a testa noile tehnologii şi de a identifica şi evalua măsurile necesare pentru ca traficul de drone să se desfăşoare în condiţii optime şi de siguranţă, atât pentru oameni cât şi pentru păsări, spre exemplu, care se vor intersecta cu dronele pe cerul oraşelor.

 

Aeronava fără pilot 

Termenul dronă provine de la acronimul din limba engleză DRONE – Dynamic Remotely Operated Navigation Equipment (Echipament de Navigație Teleoperat Dinamic de la Distanță). Însă, cel mai frecvent dronele sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de UAV – Unmanned Aerial Vehicle (vehicul aerian fără pilot uman la bord). În 1907, frații Jacques și Louis Bréguet au creat primul quadcopter din lume. Celebrul inventator Nikola Tesla, care în 1898 testase cu succes o ambarcațiune controlată prin radio, descria, în 1915, o flotă de UAV-uri care ar putea fi folosite în luptă. Spre sfârșitul primului război mondial, între 1917 și 1918, sunt realizate primele vehicule fără pilot, care erau lansate cu ajutorul unei catapulte sau erau operate prin control radio. Ținta aeriană Ruston Proctor a devenit prima aeronavă fără pilot din istorie, care era radiocomandată, capabilă să acționeze ca o bombă zburătoare şi putea fi ghidată spre inamic.

Dezvoltarea și testarea aeronavelor fără pilot a continuat și în perioada interbelică. În 1935, britanicii au produs un număr considerabil de aeronave radiocomandate care puteau fi folosite ca ținte pentru instruirea militarilor. Potrivit intelligence.sri.ro, există opinii potrivit cărora termenul DRONE a început să fie folosit din acest moment, fiind inspirat de numele unuia dintre aceste modele – DH.82B Queen Bee. În prezent, dronele sunt ghidate fie de către un pilot automat digital aflat la bord, fie prin telecomandă de la un centru de control de la sol sau care este situat în altă aeronavă, pilotată. Acestea pot fi folosite în scopuri civile, dar şi în domeniul militar, în misiuni de recunoaștere, supraveghere, spionaj sau în scop combativ.

 

Legislaţia dronelor în România

Zborul cu drona în ţara noastră se poate efectua respectând câteva prevederi legale:

– După înmatricularea dronei la Autoritatea Aeronautică Civilă din România zborul este permis numai cu menținerea contactului vizual cu drona în perma-
nenţă (asta înseamnă, printre altele o altitudine de maxim 300 metri şi o distanţă de zbor maximă în plan orizontal similară);

– Este interzisă decolarea/aterizarea în zone urbane (zone de intravilan) şi zborul (survolul) peste mulţimi mari de oameni, conform HG nr. 912/2010;

– Doar dronele cu o greutate de peste 500 g trebuie înregistrate la Autoritatea Aeronautică Română, conform OMT nr. 1338/25.10.2016;

– Doar pentru dronele cu o greutate de peste 15 kg este necesar un certificat de navigabilitate pentru pilot, suplimentar faţă de certificatul de înregistrare al dronei;

– Doar pentru dronele cu o greutate de peste 20 kg este obligatorie deţinerea unei asigurări RCA pentru dronă, conform prevederilor Regulamentului CE nr. 785/2004 al Parlamentului European;

– Pentru fotografierea sau filmarea cu drona este necesară aprobare de la MAPN.   

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă