17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăTechPlante pe Marte, un vis care ar putea deveni realitate

Plante pe Marte, un vis care ar putea deveni realitate

Spre deosebire de precedentele experimente ce au vizat culturile de plante din Antarctica, sera EDEN ISS este caracterizată printr-un ciclu de viaţă închis, în care întreaga apă ce nu este conţinută în fructe şi plante este reutilizată. Acelaşi model a fost observat în regiunile deşertice de pe Terra şi va fi folosit în misiunile spaţiale din viitor.

“Lucrările în şi din jurul serei sunt foarte intense”, a declarat Paul Zabel, cercetător la DLR şi coordonatorul din ultimele patru luni al acestui program de cercetare. “Aproximativ jumătate din timpul meu este dedicat semănatului, îngrijirii plantelor şi culesului, iar cealaltă jumătate sistemelor tehnice ale serei şi realizării unui număr de 40 de experimente şi proceduri de validare”, a adăugat acelaşi expert.

Cercetătorii au cules deja 35 de kilograme de castraveţi, salată (39 kilograme), tomate (17 kilograme), gulii (7 kilograme) şi ridichi (4 kilograme) de pe o suprafaţă de aproximativ 13 metri pătraţi.

Legumele proaspete astfel recoltate au îmbogăţit meniul zilnic al celor 10 oameni de ştiinţă care lucrează în apropiere, la Neumayer Station III, o staţie de cercetări polare, administrată de Institutul Alfred Wegener din Germania.

Condiţiile de mediu, marcate prin temperaturi de -45 de grade Celsius pe timpul nopţii, sunt dificile, însă ele oferă informaţii preţioase pentru viitoarele programe ce vizează obţinerea unor culturi de legume pe Marte şi pe Lună, dar şi pentru programele de producţie alimentară desfăşurate pe Terra în regiuni deşertice.

Un reprezentant al DLR a dezvăluit pentru Xinhua că sera din Antarctica ar putea să intre într-o etapă de producţie intensivă, în special prin sporirea capacităţii sale cu ajutorul agriculturii pe verticală.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă