4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechS-a inaugurat serviciul de urgență împotriva atacurilor cibernetice

S-a inaugurat serviciul de urgență împotriva atacurilor cibernetice

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu, a anunțat punerea în funcțiune a serviciului telefonic 1911, la care pot fi raportate așa-numitele atacuri cibernetice.

Numărul de telefon 1911 este operațional din data de 2 mai 2019.

„Lansăm prin Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică un număr unic, 1911, apelabil din toate rețelele, la care vor putea fi raportate incidentele de securitate cibernetică de către persoane fizice, juridice și instituții publice, oferindu-li-se prin Call Center o asistență primară și consiliere pentru diagnosticare și remediere”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu.

Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) s-a înființat în anul 2011, iar din anul 2013 România are și o Strategie de Securitate Cibernetică. Pe parcursul anului 2018, la nivelul CERT.RO s-au înregistrat peste 1.200 de incidente cibernetice.

 

Amenințare contra Uniunii Europene

Potrivit ultimelor estimări, atacurile cibernetice prejudiciază economia globală cu 400 miliarde euro pe an. Față de anul 2013, impactul economic al criminalității cibernetice a crescut de cinci ori, fiind considerat o provocare pentru însăși securitatea internă a Uniunii Europene.

La nivelul UE, 80 la sută dintre întreprinderi s-au confruntat cu cel puțin un incident de securitate cibernetică în anul 2018, înregistrându-se o creștere a acestora cu 38% în toate sectoarele industriale.

În România, majoritatea alertelor procesate de Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (87,60%) se referă la sisteme informatice vulnerabile, compromise sau infectate cu diverse variante de malware. Totuși, impactul devastator al anumitor atacuri cibernetice este facilitat și de “nivelul scăzut al abilităților digitale individuale”, subliniază un comunicat al Ministerului Comunicațiilor.

„Prin acest nou serviciu guvernamental, încurajăm în mod special notificarea informațiilor corespondente incidentelor de securitate cibernetică din partea
IMM-urilor sau a cetățenilor”, a precizat ministrul Alexandru Petrescu.

 

Sunt urmăriți fanii serialului „Game Of Thrones“

Atacurile țintite asupra unor calculatoare din România sunt, de obicei, multiplele tipuri de scam sau phishing, fraude care afectează utilizatorii – vishing, fraude cu suport tehnic fals, fraude cu vouchere sau cu bilete de avion. Acestea produc efecte negative majore, atât în plan financiar, cât și personal.

Potrivit CERT.RO, unele dintre cele mai recente atacuri cibernetice speculează interesul publicului pentru ultimul sezon din serialul „Game Of Thrones“. Aceste atacuri sunt executate prin intermediul unor site-uri cu nume înșelătoare, apropiate de cele ale renumitului serial. Autorii atacurilor încearcă să determine fanii „Game Of Thrones“ fie să le comunice datele lor personale, probabil pentru pregătirea unor viitoare acțiuni de spam, fie le solicită chiar datele cardurilor bancare.   

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă