9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăTechSonda spaţială InSight a ajuns pe planeta Marte

Sonda spaţială InSight a ajuns pe planeta Marte

NASA a confirmat că sonda InSight a ajuns cu succes pe Marte, după o călătorie de şapte luni prin spaţiu.

Misiunea InSight, un dispozitiv spaţial conceput de NASA pentru analizarea activităţii seismice şi a structurii interne a lui Marte, este programată să dureze doi ani.

Sonda InSight a costat 993 de milioane de dolari şi este primul dispozitiv spaţial care ajunge pe Marte din 2012, când roverul Curiosity al NASA a atins suprafaţa planetei. Dispozitivul spaţial, cu o înălţime de aproximativ un metru (circa 5,5 metri după extinderea panourilor solare), a fost lansat în urmă cu aproape şapte luni şi a parcurs circa 482 de milioane de kilometri, fiind o etapă de pregătire în vederea unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, pe care NASA speră să o facă până în 2030.

InSight are aproximativ 360 de kilograme, iar instrumentul central al dispozitivului este un seismometru realizat de Agenţia spaţială franceză, alături de şase sensori pentru activitate seismică foarte performanţi şi un instrument de foraj care va oferi informaţii despre temperaturile din subteran. Cu ajutorul acestora, specialiştii de la NASA speră să afle mai multe informaţii despre formarea planetei Marte.

Dispozitivul spaţial are la bord şi un microcip cu numele a 2,42 de milioane de oameni care s-au putut trece pe listă prin completarea unui formular online.

InSight, care are o durată de funcţionare de doi ani, a fost construit de Lockheed Martin şi are ca model sonda Phoenix, care a ajuns în apropierea polului nord al planetei roşii în 2008.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă