16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăTechStudenții Facultății de Drept din Timișoara, premiați la un concurs științific de...

Studenții Facultății de Drept din Timișoara, premiați la un concurs științific de drept european

În perioada 7-9 mai 2021 s-a desfăşurat, online, “Central and Eastern European Moot Court Competition”, prestigios concurs ştiinţific studenţesc de dreptul Uniunii Europene, aflat la a 26-a ediţie, organizat de către British Law Centres şi Centre for European Legal Studies din cadrul Universităţii Cambridge, susţinut de Clifford Chance, European Investment Bank şi The Honourable Society of the Inner Temple.

Accesul la competiţie s-a făcut pe baza memoriilor scrise, pregătite de către participanţi. Competiţia a constat într-o simulare a procedurilor în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în care echipele participante au prezentat argumentele părţilor într-un caz practic generat de atribuirea de către Comisia Europeană a un grant în beneficiul unei companii naţionale de telecomunicaţii.

Echipa Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, compusă din Andra Cenan-Glăvan (studentă în anul IV), Mihai Zdrobeu (student în anul IV) şi Bogdan Oros (student în anul III), s-a calificat în etapa finală a competiţiei, situându-se în final pe locul VI. Domnişoara Andra Cenan-Glăvan a obţinut un premiu individual de pledoarie.

“Îi felicit pe studenţii talentaţi din echipa Facultăţii de Drept, dar şi pe coordonatorii universitari ai echipei, care au reprezentat UVT în prestigioasa competiţie “Central and Eastern European Moot Court”, în care s-au remarcat şi au contribuit la creşterea prestigiului şcolii noastre de ştiinţe juridice. Iată, rezultatele internaţionale remarcabile nu sunt singulare, acesta este al doilea concurs ştiinţific studenţesc internaţional, din anul 2021, în care echipa Facultăţii de Drept din Timişoara se califică în etapa finală a competiţiei, după European Human Rights Moot Court Competition”, a declarat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea

Pregătirea echipei Facultăţii de Drept din Timişoara a fost coordonată de prof.univ.dr. Raluca Bercea, lect.univ.dr. Sorina Doroga şi drd. Bianca Şerb (fostă concurentă şi câştigătoare a unui premiu individual de pledoarie la ediţia din anul 2017 a concursului).

Cele mai citite

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Noua centrală de la Mintia, un proiect de 1,4 miliarde de euro, a primit acordul de mediu

Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia...

Chiliman, dezgropat din panseluțe pentru a preveni olifirea lui “Geoge Tuță”

Ilustrație: Marian Avramescu Partidul Național Liberal (PNL) l-a dezgropat pe fostul edil Andrei Chiliman de sub un rond de flori cu panseluțe de mii...
Ultima oră
Pe aceeași temă