21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechSUV-urile și mașinile electrice, vedetele Salonului Auto de la Geneva

SUV-urile și mașinile electrice, vedetele Salonului Auto de la Geneva

Brandurile premium se orientează spre modelele electrice, iar producători de volum mizează pe SUV-uri în acest an la Salonul auto de la Geneva. Industria caută să fie cât mai prietenoasă cu mediul, dar să răspundă la tendinţele pieţei.

Aparent, în Europa, motoarele diesel par sortite pieirii din cauza regulilor dure antipoluare şi a scandalurilor în care au fost implicate, dar există producători auto care se încăpăţânează să creadă contrariul şi cred că, de fapt, diesel-ul se reinventează. Şi, în tot acest context, mai planează şi temerile legate de eventuale lovituri pe care le-ar putea primi industria auto din cauza războiului comercial declanşat de peste ocean de Donald Trump.

Modern, plin de tehnologie şi non-poluant – sunt conceptele care definesc Salonul auto de la Geneva de anul acesta. Britanicii de la Jaguar au venit cu un SUV 100% electric – modelul Jaguar I-Pace – despre care spun că este primul model de acest fel menit să rivalizeze cu Tesla. Cei de la Jaguar spun că are o autonomie de 480 de kilometri. Moda maşinilor 100% electrice a prins şi în curtea producătorului britanic de maşini sport de lux, Aston Martin – care prezintă la Geneva conceptul Lagonda.

Randall J. Miller, consultant EY industria auto: Sunt încântat de acest show din mai multe privinţe. Îmi place tematica luxoasă prezentată, e minunat să vezi atâtea SUV-uri, dar, în acelaşi timp, se observă şi tendinţa de electrificare, se mizează pe acest sector.

La Geneva, cap de afiş par să fie autoturismele SUV. De altfel, titlul de maşina anului, acordat de presa de specialitate, a revenit modelului XC40 al celor de la Volvo. Este pentru al doilea an consecutiv când un SUV câştigă acest premiu, după modelul Peugeot 3008 anul trecut. Dar marii producători auto ar putea fi forţaţi să se gândească de două ori înainte de a construi modele mai mari sau cu motoare mai puternice.

În Germania, autorităţile din două oraşe au mână liberă în a interzice motoarele diesel în anumite zone, iar anul trecut a fost primul după 2009 în care europenii au preferat motoarele pe benzină, în defavoarea celor diesel.

Industria riscă să piardă sume uriaşe din cauza unor eventuale sancţiuni privind emisiile de gaze. În plus, o eventuală suprataxare a importurilor de maşini europene în Statele Unite îi pune pe gânduri pe jucătorii din domeniu.

Matthias Muller, CEO Volkswagen: Acum sunt calm şi deschis la dialog. Vreau să spun că economiile lumii au mers în acelaşi ritm cu globalizarea, în ultimii 10-20 de ani. Trebuie să analizăm această abordare surprinzătoare, să vedem ce e bun şi ce e rău, apoi să vedem ce măsuri vom lua.

Mai toţi marii producători au început să includă în ofertele lor modele hibride şi electrice. Volkswagen a prezentat la Geneva un concept electric şi autonom denumit Volkswagen ID Vizzion, fără volan şi fără pedale pe care vrea să-l lanseze în producţie de serie în 2022. Iar Skoda mizează pe un SUV compact cu un sistem hibrid de propulsie cu benzină, gaz natural comprimat şi motor electric.

Audi a venit cu primul model electric, un prototip care va intra în producţie până la finalul anului.

Viitorul industriei auto înseamnă maşini electrice, dar unii jucători din industrie se întreabă dacă nu cumnva acest lucru înseamnă o scădere a afacerilor. Preţurile se duc în jos atunci când toată lumea vinde acelaşi lucru.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă