19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSolo Show Alexandra Șerban

Solo Show Alexandra Șerban

Galeria Sector 1 continuă seria expozițiilor personale ale artiștilor clujeni cu care a debutat pe 15 iunie anul acesta, cu solo show-ul pictoriței Alexandra Șerban. Lucrările artistei clujene din expoziția  „Tales of Light and Entropy” o dezvăluie ca fiind un pictor pentru care pictura reprezintă un mediu de producție artistică complex, complet și cu un bogat potențial expresiv.

Alexandra Șerban abordează acest mediu cu un entuziasm ce pare inepuizabil, o varietate de formate și dimensiuni ce posedă o remarcabilă coeziune în privința conținutului lor semantic și o vădită coerență a stilului pictural, ce implică o tratare gesturală și viguroasă a suprafeței, menită să producă reprezentări senzual insinuante ale unor fragmente mundane.

Ce primim este, se pare, certitudinea magiei prin care pictura poate traduce și transfigura realitatea în imagine peren fascinantă, artista având abilitatea de a conferi lucrărilor sale de dimensiuni mari o eleganță delicată, iar lucrărilor de format mic o monumentalitate ce nu este intimidantă. În fața lucrărilor Alexandrei Șerban te învăluie o impetuoasă senzație de  joie de vivre produsă de bucuria energizantă și eliberatoare cu care sunt pictate și în care perspectiva joacă un rol esențial și teatral, pe de o parte, și de consistența expresivă a texturilor, însoțită de senzualitatea nonșalantă a tușelor, pe de altă parte.

Expoziția, curatoriată de Bogdan Iacob, istoric și critic de artă, poate fi vizitată începând cu data de 27 octombrie 2017.

 

Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă