Autoritățile electorale din Iran au decis ca dezbaterile televizate pentru alegerile prezidențiale să fie în cele din urmă în direct, chiar dacă această decizie a fost inițial criticată de candidați și de opinia publică, potrivit AFP citat de Agerpres.
"Ținând cont de solicitările populației și candidaților (…), dezbaterile televizate vor fi în cele din urmă organizate în direct", a anunțat un responsabil al Ministerului de Interne.
Președintele moderat Hassan Rohani, care candidează pentru un al doilea mandat, și cei doi principali candidați conservatori, Ebrahim Raissi și Mohammad Bagher Ghalibaf, au criticat precedenta decizie a Comisiei de Propagandă Electorală care prevedea doar dezbateri înregistrate.
La anunțarea deciziei săptămâna trecută, ministrul de interne Abdolreza Rahmani Fazli a justificat interdicția dezbaterilor în direct afirmând că trebuie împiedicată difuzarea de false 'acuzații' în timpul confruntărilor între candidați.
Numeroși iranieni au criticat pe rețelele de socializare absența dezbaterilor în direct între candidații la președinție.
Prima dezbatere va avea loc vineri și va dura trei ore, urmând a fi prezenți toți cei șase candidați validați în cursă, a anunțat șeful Comisiei de Propagandă Electorală, citat de agenția de presă ISNA.