17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăCulturăDocumentar despre viața dintr-un spital asediat din Siria. Regizorul și-a riscat viața

Documentar despre viața dintr-un spital asediat din Siria. Regizorul și-a riscat viața

În pofida unghiilor smulse şi a şocurilor electrice, primul cineast sirian nominalizat la Oscaruri, pentru „Last men of Aleppo” (2017) – un documentar despre viaţa de zi cu zi a unei organizaţii care acordă primul ajutor – continuă să dorească să spună povestea războiului din această ţară care durează de opt ani şi pe care invazia turcă din nord-estul ţării la începutul acestei luni nu a făcut decât să-l reînvie.

În noul său documentar, „The Cave”, proiectat în cinematografele din SUA începând de vineri, cineastul aduce în atenţia publicului o tânără doctoriţă care conduce un spital clandestin de la marginea Damascului, asediat de câţiva ani.

„A văzut atât de multe, încât nu cred că altcineva în viaţă – cu excepţia supravieţuitorilor Holocaustului – a văzut atât de multe”, a declarat pentru AFP Feras Fayyad. „Acest asediu barbar din Ghouta de Est, cel mai lung asediu din istoria modernă a Siriei, nimeni nu îşi poate imagina aşa ceva”, a explicat el.

Doctoriţa Amani Ballour a gestionat această reţea subterană de tuneluri şi de săli de operaţie improvizate în enclava rebelă, asediată din 2013 de către armată.

Ea şi echipa sa au fost primii care au răspuns la bombardamentele de o intensitate fără precedent ale regimului sirian şi ale Rusiei în 2018, până când un atac chimic i-a obligat în cele din urmă să fugă.

În pofida actelor sale eroice, regizorul asigură că nu a fost uşor să o convingă că povestea ei ar putea interesa lumea.

„De ce ar fi interesaţi oamenii când există alte probleme mult mai mari în jurul nostru?”, l-a întrebat Amani Ballour. „Vreau să încerc”, îşi aminteşte el că i-a răspuns. „Nu cred că oamenii vor putea ignora ceea ce aţi făcut”, i-a mai răspuns regizorul.

Rezultatul este un documentar de 102 minute, filmat de o echipă care încă locuieşte în Ghouta, care arată viaţa în subteran şi în afară, în timp ce bombele cad, iar victimele sunt transportate de urgenţă pe tărgi şi în roabe.

Pentru acest documentar, produs de National Geographic şi Danish Documentary Films, Feras Fayyad a rămas în contact zilnic cu echipa de la faţa locului, cerându-le să îşi descrie viaţa pe modelul cine-verité, fără voce din off sau interviu la cameră.

Amani Ballour a reuşit în cele din urmă să scape din nordul Siriei, fugind spre Europa prin Turcia şi alăturându-se astfel zecilor de mii de refugiaţi.

Regizorul a fugit pe la graniţa cu Iordania, iar acum alternează între casa sa din Copenhaga şi munca sa în nordul Siriei.

Cele mai citite

Jignitul secolului – premierul României jignit de cetățenia română!

Partidul SOS România a transmis un comunicat de presă referitor la faptul că premierul României este jignit de cetățenia română. "Domnule Ciolacu, în 2024 românii nu...

Primarul Sibiului vrea un al doilea mandat. Astrid Fodor şi-a depus candidatura

Primarul actual al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, și-a depus marți candidatura pentru un nou mandat, notează Agerpres. În aceeași zi, conform sursei menționate, Ciprian...

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...
Ultima oră
Pe aceeași temă