12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieComisia Europeană cere României să aplice normele Solvency II

Comisia Europeană cere României să aplice normele Solvency II

Directiva UE 2017/2399 cere statelor membre să revizuiască rangul instrumentelor de datorie negarantate în ierarhia creanţelor în caz de insolvenţă. Aceasta va facilita procesul de rezoluţie, garantând în acelaşi timp un impact minim asupra stabilităţii financiare şi a contribuabililor.

Statele membre erau obligate să transpună această directivă în legislaţia naţională şi să comunice Comisiei textul acestor măsuri până la data de 29 decembrie 2018. Până în prezent, România nu a transpus Directiva 2017/2399 în legislaţia naţională.

Dacă autorităţile române nu răspund satisfăcător în termeni de două luni, Comisia ar putea să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, avertizează Executivul comunitar.

Tot în domeniul serviciilor financiare, Comisia Europeană a trimis joi avize motivate către opt state membre, printre care şi România, prin care le cere să aplice noile norme UE privind instituţiile care se ocupă cu furnizarea de pensii ocupaţionale.

Directiva (UE) 2016/2341 (IORP II) privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale oferă un cadru de reglementare comprehensiv cu privire la activităţile şi supervizarea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale.

Statele membre erau obligate să transpună în legislaţia naţională Directiva UE până la data de 13 ianuarie 2019, informează Agerpres.

Cu toate acestea, Cipru, Grecia, Luxemburg, Portugalia, România, Slovenia, Spania şi Suedia nu au comunicat încă executivului comunitar măsurile naţionale solicitate. Dacă măsurile pentru punerea în aplicare a Directivei (UE) 2016/2341 nu sunt comunicat în maxim două luni de la trimiterea avizului motivat, Comisia ar putea să se trimită statele respective în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă