19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieTrump a încheiat războiul comercial cu China şi-l începe pe cel cu...

Trump a încheiat războiul comercial cu China şi-l începe pe cel cu Europa

”Nu există nimic mai dur în afaceri decât Uniunea Europeană. Ei trag avantaje de pe urma ţării noastre de ani de zile (…). Dacă nu ajungem la ceva, voi lua măsuri şi vor fi taxe foarte mari (impuse) automobilelor lor şi altor produse”, a declarat preşedintele american, într-un interviu acordat CNBC, în staţiunea elveţiană de schi.

”Aş vrea să aud că s-a terminat cu China. Nu aş vrea să mă ocup de China şi de Europa în acelaşi timp”, a comentat preşedintele american, referindu-se la armistiţiul comercial tocmai încheiat între Washington şi Beijing.

Preşedintele american, care s-a întâlnit marţi cu preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, în vederea angajării unor discuţii, cu privire la un acord comercial bilateral, apreciază că va fi foarte simplu cu europenii.

”Dacă nu putem încheia un acord comercial (cu UE), va trebui să le impunem o taxă de 25% automobilelor”, a declarat el, în alt interviu acordat postului Fox News.

Speră el, oare, să încheie acest acord înainte de alegeri? ”Cred că vom avea un acord înainte”, a declarat preşedintele american, pe un ton bătăios, într-o conferinţă de presă de ultim moment.

”Prevedem să avem, în câîteva săptămâni, un acord pe care să-l semnăm împreună”, a dat asigurări la rândul său asigurări, von der Leyen, precizând că acesta ar acoperi comerţul, dar şi tehnologia şi energia.

Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...
Ultima oră
Pe aceeași temă