14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson crede într-un Acord fără tarife comerciale cu UE

Boris Johnson crede într-un Acord fără tarife comerciale cu UE

Johnson a făcut aceste afirmaţii la Belfast, unde a venit pentru a marca încheierea a trei ani de blocaj politic şi instaurarea unui nou guvern, scrie Reuters, conform Agerpres.

”Singurul caz în care v-aţi putea imagina necesitatea unor controale asupra bunurilor venite din GB (Marea Britanie) către NI (Irlanda de Nord) este atunci când aceste bunuri s-ar îndrepta spre Irlanda şi noi nu am avea încheiat – eu sper şi sunt încrezător că vom încheia – un acord cu tarife zero şi cote zero cu prietenii şi partenerii noştri din UE”, a spus şeful guvernului de la Londra.

Irlanda de Nord s-a dotat cu instituţii politice funcţionale sâmbătă, a doua zi după un acord încheiat între unionişti şi republicani pentru a restabili o guvernare comună de care provincia britanică a fost lipsită de la căderea guvernului în urma unui scandal politico-financiar din 2017.

Partidul Democratic Unionist nord-irlandez (DUP) şi Sinn Fein (naţionalist) ar urma să împartă guvernarea în virtutea acordului de pace din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt conflictului între republicani (majoritar catolici) şi unionişti (majoritar protestanţi), soldat cu aproape 3.500 de morţi în 30 de ani.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă