16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalBritanicii vor fi mai deschiși față de imigranții africani, după ce vor...

Britanicii vor fi mai deschiși față de imigranții africani, după ce vor scăpa de europeni

Vorbind în faţa a numeroşi şefi de stat africani, printre care preşedintele egiptean Abdul Fattah al-Sissi şi cel kenyan Uhuru Kenyatta, şeful executivului de la Londra şi-a exprimat voinţa de a face din Regatul Unit un investitor major în Africa, conform Agerpres.

Johnson a subliniat că ieşirea Regatului Unit din UE la sfârşitul acestei luni va marca şi sfârşitul tratamentului preferenţial pentru imigranţii europeni veniţi să muncească în această ţară.

”Sistemul nostru (de imigraţie) devine mai just şi echitabil faţă de prietenii şi partenerii noştri din lumea întreagă şi va trata oamenii la fel, indiferent de unde vin”, a indicat premierul britanic. ”Punând oamenii înaintea paşaportului lor, vom fi în măsură să atragem cele mai bune talente”, a adăugat el.

Organizat cu două săptămâni înaintea ieşirii Regatului Unit din UE, de la acest summit cu invitaţi lideri africani se aşteaptă anunţarea încheierii unor acorduri comerciale între companii britanice şi africane estimate la circa 6,5 miliarde de lire sterline (circa 7,6 miliarde de euro).

Pe de altă parte, în contextul organizării de către Regatul Unit a summitului asupra schimbărilor climatice COP26, la sfârşitul anului la Glasgow, Boris Johnson a anunţat o schimbare a strategiei de investiţii pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

”Nu are sens ca Regatul Unit să diminueze cantitatea de cărbune pe care o consumăm” dacă astfel sunt încurajate state africane să folosească mai mult cărbune, a estimat el. ”Toţi respirăm acelaşi aer, trăim sub acelaşi cer. Când emisiile de carbon cresc şi planeta se încălzeşte, noi toţi suferim”, a argumentat Johnson.

”Niciun cent al contribuabililor britanici nu va mai fi investit direct în extracţia de cărbune sau în arderea acestuia pentru a produce electricitate. Ne vom concentra în schimb pe susţinerea tranziţiei către alternative cu puţin sau zero carbon”, promite premierul britanic.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă