13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalComisia Europeană solicită Londrei să o informeze asupra paşilor următori

Comisia Europeană solicită Londrei să o informeze asupra paşilor următori

Comisia Europeană ”ia notă asupra votului dat astăzi de Camera Comunelor asupra aşa-numitului amendament Letwin, ceea ce înseamnă că acordul de retragere (din UE) nu va mai fi supus astăzi votului”, a scris pe Twitter purtătoarea de cuvânt comunitară Mina
Andreeva.

”Guvernului britanic îi revine să ne informeze cât mai rapid posibil asupra paşilor următori”, a completat ea.

Camera Comunelor a decis sâmbătă, prin adoptarea unui amendament depus de către deputatul fost conservator Oliver Letwin, să amâne votul asupra acordului privind Brexitul convenit între UE şi premierul Boris Johnson până când va fi adoptată legislaţia prin care se va implementa acest acord.

Premierul Boris Johnson a declarat că nu va negocia nu UE nicio nouă amânare a Brexitului, deşi, potrivit opoziţiei, el ar fi obligat prin lege să facă acest lucru ca o consecinţă a adoptării acelui amendament, informează Agerpres.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă