15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalDamascul trimite trupe în nordul ţării în faţa ofensivei turce

Damascul trimite trupe în nordul ţării în faţa ofensivei turce

Agenţia nu oferă mai multe detalii despre mobilizarea armatei siriene, care în trecut a fost desfăşurată în unele sectoare kurde pentru a evita o ofensivă turcă.

“Unităţi ale armatei arabe siriene în drum spre Nord pentru a face faţă agresiunii turce pe teritoriul sirian”, a indicat Sana pe website-ul său.

Un responsabil kurd care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului a anunţat “negocieri” între administraţia semiautonomă kurdă şi guvernul sirian.

“Toate opţiunile sunt studiate împotriva ofensivei Turciei, guvernul (de la Damasc) trebuie să-şi asume responsabilităţile pentru a face faţă agresiunii”, a precizat responsabilul.

Începând de miercuri, Turcia şi aliaţii săi sirieni desfăşoară în nordul Siriei o ofensivă pentru a îndepărta de la frontieră principala miliţie kurdă siriană, Unităţile de Protecţie Populară (YPG).

La sfârşitul anului 2018, când Ankara a ameninţat deja că va lansa o operaţiune împotriva forţelor kurde în Siria, YPG a cerut armatei să se desfăşoare în vecinătatea oraşului Minbej (nord), anunţând propria lor retragere din zonă.

Mult timp marginalizaţi şi discriminaţi de autorităţile centrale de la Damasc, kurzii au instaurat o autonomie de facto în nordul ţării, după declanşarea conflictului în 2011, aminteşte AFP.

Damascul refuză această autonomie şi în trecut puterea i-a numit chiar trădători pe combatanţii minorităţii, pentru alianţa lor cu Washingtonul, în cadrul luptei antijihadiste.

Temându-se de o ofensivă turcă, kurzii au început deja discuţii cu Damascul anul trecut asupra viitorului regiunilor lor, dar aceste negocieri au rămas fără urmări, informează Agerpres.

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...
Ultima oră
Pe aceeași temă