19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalEpidemie de gripă în Franța. Spitalele sunt supraaglomerate

Epidemie de gripă în Franța. Spitalele sunt supraaglomerate

Potrivit datelor transmise de autoritățile locale franceze, până la sfârșitul lunii ianuarie 2018 va fi menținută starea de alertă pentru epidemie de gripă, pe tot teritoriul Franței, precizează comunicatul transmis, luni, de Ministerul român de Externe.

Epidemia de gripă a afectat, în Franța, persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 ani.

Au fost înregistrate un număr de aproximativ 12.000 persoane care s-au prezentat la serviciul de urgențe pe întreg teritoriul Franței. Autoritățile locale consideră că vârful endemic nu a fost încă atins, dar, pe întreg teritoriul Franței, spitalele sunt  deja saturate.

Ministerul român de Externe și autoritățile medicale recomandă vaccinarea anti-gripală sezonieră, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă