19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalFinlanda îşi alege duminică un nou preşedinte

Finlanda îşi alege duminică un nou preşedinte

Politicianul s-a distins prin gestionarea eficientă a relaţiilor cu Washingtonul şi Moscova, relatează AFP.

Secţiile de votare au fost deschise la ora 09:00 (07:00 GMT) şi se vor închide la ora 20:00, însă preşedintele în exerciţiu Sauli Niinisto a votat în avans, la fel ca peste 36% din cei 3,5 milioane de alegători.

Niinisto, care se prezintă la alegeri ca independent, este creditat cu 51%-63% din intenţiile de vot, potrivit sondajelor de opinie, cu mult înaintea contracandidatului său, ecologistul Pekka Haavisto, creditat cu 13-14% din intenţiile de vot.

Dacă niciunul dintre candidaţi nu va obţine 50% din sufragii, un al doilea tur de scrutin va fi organizat pe 11 februarie.

Sauli Niinisto este preşedintele finlandez cel mai popular după Urho Kekkonen (1956-1981) şi îl devansează pe mareşalul Mannerheim, erou al războiului contra Uniunii Sovietice al cărui loc în memoria colectivă a finlandezilor este comparabil cu cel al generalului De Gaulle în Franţa.

Niinisto şi-a exercitat din plin atribuţiile funcţiei sale pentru a-şi cultiva relaţiile cu Rusia. Strategia sa nu a împiedicat însă Finlanda, fost teritoriu al Rusiei imperiale (1809-1917), să se apropie de SUA şi de NATO.

”Unul dintre principalele obiective ale politicii externe şi de securitate ale Finlandei este acela de a evita să fie implicată într-un conflict armat”, explica Sauli Niinisto la jumătatea acestei luni, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la crearea forţelor armate finlandeze.

Născut în august 1948 la Salo (sud-vest) într-o familie de muncitori, Sauli Niinisto a devenit avocat înainte de a intra în politică din partea partidului conservator Coaliţia Naţională.

Ministru al justiţiei în 1995-1996, el a asigurat ulterior portofoliul finanţelor (1996-2003) şi şi-a ajutat ţara să depăşească recesiunea de la finalul anilor ’90, înainte de a adera la zona euro. Între 2007 şi 2011, Niinisto a fost preşedinte al parlamentului finlandez.

Cele mai citite

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor...

VIDEO. Lewis Hamilton o bagă în sperieți pe Kendall Jenner. “Te urăsc la propriu!”

Fotomodelul Kendall Jenner a trecut prin momente de panică. Lewis Hamilton a avut-o drept copilot pe celebrul fotomodel în momentul în care a condus...
Ultima oră
Pe aceeași temă