16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalGermania: Angela Merkel, aleasă de Bundestag pentru a patra oară cancelar

Germania: Angela Merkel, aleasă de Bundestag pentru a patra oară cancelar

Merkel (63 de ani) a întrunit 364 din cele 688 de opţiuni exprimate prin vot secret în primul tur de scrutin. Împotriva dnei Merkel au votat 315 deputaţi, iar nouă s-au abţinut de la vot.

Numărul minim necesar de voturi era de 355 din total de 709 de locuri ale Bundestagului. De notat că în favoarea numirii lui Merkel au votat cu 35 mai puţini deputaţi decât majoritatea sa teoretică de 399 de aleşi conservatori şi social-democraţi.

‘Accept acest vot’, a declarat dna Merkel după anunţarea rezultatului

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a propus-o anterior pe Angela Merkel, care conduce cel mai mare partid din Bundestag, Uniunea Creştin-Democrată (DCU), pentru funcţia de cancelar, în conformitate cu legea fundamentală.

Depunerea jurământului de către cancelar urmează să aibă loc la ora locală 12:00 (11:00 GMT) la Palatul Bellevue, reşedinţa prezidenţială oficială.

Cel de-al patrulea mandat al Angelei Merkel, şi probabil, ultimul, se anunţă însă cel mai dificil de până acum, după şase luni de blocaj în căutarea unei majorităţi parlamentare.

Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă