18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalISIS, departe de a fi anihilat. Gruparea teroristă a revendicat atentatul din...

ISIS, departe de a fi anihilat. Gruparea teroristă a revendicat atentatul din Kabul

Într-un mesaj transmis de agenţia de propagandă a SI, Amaq, gruparea afirmă că a recurs la trei bombe, a căror explozie în exteriorul centrului a fost urmată de un atac sinucigaş în clădire. Atentatorul, care purta o vestă cu explozibili, s-a aruncat în aer în mijlocul participanţilor la un eveniment în desfăşurare la centrul cultural.

‘Ţinta atacului a fost centrul cultural Tabayan. Acolo avea loc o ceremonie cu ocazia împlinirii a 38 de ani de la invazia sovietică în Afganistan, în momentul în care o (primă) explozie s-a produs’, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt adjunct al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.

Centrul cultural este situat în apropierea sediului Afghan Voice Agency, despre care s-a crezut iniţial că ar fi fost ţinta atacului. Potrivit unui jurnalist al agenţiei, citat de Reuters, un reporter a fost ucis şi doi au fost răniţi în explozia produsă la intrarea în biroul instituţiei, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă