15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalIsrael – cursă contra cronometru pentru rezolvarea unei crize politice majore

Israel – cursă contra cronometru pentru rezolvarea unei crize politice majore

Cel mai mare coșmar al lui Netanyahu ar fi ca, în cazul constatării unui eșec, miercuri la miezul nopții,  de a forma un guvern, președintele Reuven Rivlin să încredințeze altei personalități politice această sarcină, în virtutea legii israeliene. Este ceea ce reclamă deja Benny Gantz, șeful grupului Albastru și Alb, contracandidatul său la alegeri. În fața acestei amenințări, premierul, care își joacă viitorul politic, este gata să grăbească o dizolvare a Knessetului, dacă este necesar.

Netanyahu are reputația de a fi un negociator politic deosebit de abil, dar marți, în fața eșecului de a forma o coaliție,  menționa în Knesset perspectiva unor noi alegeri și insista asupra urgenței unei coaliții. Potrivit media israeliene, pentru a forma o majoritate după ce s-a prezentat la alegerile israeliene din 9 aprilie Netanyahu are nevoie de Avigdor Liberman, fostul său ministru al Apărării, al cărui partid deține 5 din cele 120 de locuri în Parlament (Knesset). Fără aceste 5 locuri,  coaliția sa de partide de dreapta și de partide religioase nu reunește decât 60 de aleși. Pentru moment, cei doi sunt în dezacord. Premierul este confruntat cu provocarea de a echilibra revendicările partidelor ultrareligioase, de care are nevoie ca parteneri și care au obținut mai multe locuri la alegeri, cu cele ale lui Liberman,  extrem de laice. Acesta insistă pentru adoptarea unei legi asupra ultraortodocșilor în armată. Precedentele negocieri au eșuat și analiștii estimează că partidele încearcă să profite de slăbiciunea premierului, pentru că, dacă reușește alcătuirea unui guvern, va fi protejat de acuzațiile penale. Audierea lui Netanyahu, pus sub acuzație pentru corupție și abuz de încredere, este prevăzută pentru octombrie. Un eșec l-ar plasa pe Netanyahu în imposibilitatea de a se sustrage urmăririi în justiție. Analistul israelian Dahlia Scheindlin a declarat că premierul „nu dorește alegeri, dar nu vrea nici ca altcineva să formeze un guvern”. Liberman, la rândul său, pare decis să-și susțină o „poziție de principiu” și a declarat că va susține noi alegeri.

 

Cele mai citite

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...
Ultima oră
Pe aceeași temă