12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalIsraelul cere explicații Poloniei cu privire la o lege care afirmă că...

Israelul cere explicații Poloniei cu privire la o lege care afirmă că n-au existat “lagăre poloneze”

Această lege prevede închisoare pentru orice persoană care foloseşte termenul de “lagăre de concentrare poloneze” cu referire la lagărele de exterminare pe care fasciştii le-au instalat în Polonia atunci când au ocupat această ţară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru a intra în vigoare, acest text trebuie să fie votat de Senat şi semnat de preşedintele polonez.

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Poloniei în Israel, Piotr Kozlowski, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe de la Ierusalim, pentru “o clarificare” cu înalţi responsabili (israelieni), potrivit comunicatului.

“I s-a adus la cunoştinţă opoziţia Israelului faţă de modul de formulare a proiectului de lege. Momentul ales pentru prezentarea proiectului de lege – cu o zi înainte de Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului – a fost în special surprinzător şi regretabil”, a subliniat Ministerul de Externe al Israelului.

Potrivit diplomaţiei israeliene, “proiectul de lege nu va ajuta la restabilirea adevărului istoric şi ar putea dăuna libertăţii de cercetare (asupra Holocaustului), împiedicând în acelaşi timp discuţia asupra mesajului istoric şi moştenirii celui de-Al Doilea Război Mondial”.

“Îi cerem guvernului polonez să modifice formularea proiectului de lege înainte de adoptarea finală şi să poarte un dialog cu Israelul asupra acestui subiect”, se mai spune în comunicat.

Pentru polonezi, folosirea termenului de “lagăre de concentrare poloneze” creează falsa impresie că ţara lor ar fi responsabilă de Holocaust.

În schimb, pentru liderii israelieni acest text constituie o tentativă de a nega participarea polonezilor în exterminarea de evrei de către fascişti în timpul războiului.

“Această lege este lipsită de fundament. Istoria nu poate fi schimbată şi Holocaustul nu poate fi negat”, a declarat sâmbătă seara premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă