13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInternaționalCapii Mafiei din New York, luați cu asalt de poliție

Capii Mafiei din New York, luați cu asalt de poliție

Poliţia din New York a arestat vineri nouă presupuşi membri ai Mafiei, inclusiv pe capul uneia dintre cele cinci mari familii ale Cosa Nostra locale şi ierarhia acesteia, potrivit unui comunicat al procurorului federal al Manhattanului, scrie AFP.

Razia a permis reţinerea lui Joseph Cammarano, 58 de ani, presupusul şef al familiei Bonanno, precum şi a mai multor locotenenţi ai săi şi membri ai clanului, unii purtând porecle ridicole: John Zancocchio (zis Porky), 60 de ani, Joseph Sabella, 52 de ani, George Tropiano (Grumpy) 68 de ani, Albert Armetta (Al Muscles), 48 de ani, şi Domineck Miniero, la 85 de ani fiind decanul de vârstă al persoanelor arestate.

Toţi şase au fost acuzaţi de crimă organizată şi extorcare, capete de acuzare pasibile fiecare de 20 de ani de închisoare. Printre altele, ei ar fi încheiat un acord pentru a asasina şi agresa indivizi neprecizaţi în documentul de punere sub acuzare comunicat vineri de procurorului federal al Manhattanului, Geoffrey Berman.

Alte patru persoane, inclusiv doi membri ai altor două mari familii mafiote din New York – “Lucchese” şi “Genovese” -, au fost inculpaţi pentru crimă organizată în cadrul acestei operaţiuni. Trei au fost arestate la New York, iar a patra în Pennsylvania.

Poliţia celui mai mare oraş din SUA se mândreşte cu faptul că, în ultimii ani, a ţintit cu succes grupuri infracţionale organizate, contribuind la o scădere record a criminalităţii.

Cele mai citite

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă