25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalParlamentul britanic a validat definitiv acordul privind Brexit-ul

Parlamentul britanic a validat definitiv acordul privind Brexit-ul

După mai mult de trei ani de dezbateri intense, Parlamentul britanic a adoptat definitiv miercuri acordul privind Brexit-ul, deschizând astfel calea pentru ieşirea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană la sfârşitul lunii ianuarie, relatează AFP.

Camera Comunelor, unde premierul dispune de o majoritate zdrobitoare după alegerile legislative din decembrie, şi-a dat deja acordul la începutul lunii ianuarie pentru proiectul de lege privind retragerea Regatului Unit din UE, prevăzută la 31 ianuarie, ora 23.00 (ora Londrei şi GMT).

Textul a fost apoi trimis în Camera Lorzilor, non-aleasă, care a adoptat cinci amendamente, tot atâtea lovituri pentru guvern, în special în privinţa drepturilor cetăţenilor europeni care au reşedinţa în Marea Britanie sau ale copiilor refugiaţi neînsoţiţi.

Însă aceste modificări au fost dezavuate de către deputaţi când proiectul de lege a revenit miercuri în Camera Comunelor, iar camera superioară s-a conformat când textul i-a fost înaintat încă o dată, în cursul după-amiezii.

După adoptarea sa definitivă în Marea Britanie, acordul privind Brexit-ul va trebui ratificat de Parlamentul European, probabil la 29 ianuarie.

Cele mai citite

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...
Ultima oră
Pe aceeași temă