16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalPremierul Borisov a trimis un avion guvernamental după 90 de bulgari blocaţi...

Premierul Borisov a trimis un avion guvernamental după 90 de bulgari blocaţi în România

Peste 170 de cetăţeni bulgari au ajuns luni seară la Timişoara după redirecţionarea, din cauza vremii nefavorabile, a unui avion al companiei Ryanair care circula pe ruta Londra- Plovdiv.

Pasagerii susţin că nu au primit asistenţă consulară din partea reprezentanţelor diplomatice bulgare din România, potrivit site-ului Novinite.com.

Zeci de pasageri au reuşit să ajungă de cale rutieră pe teritoriul Bulgariei, iar 113 sunt încă pe Aeroportul din Timişoara.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Accident rutier pe DN19A, în Satu Mare. Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane, doi copii şi doi adulţi, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi pe DN 19A, în zona...
Ultima oră
Pe aceeași temă