19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalPreşedintele Comisiei Europene prevede șansa unei „reconcilieri” cu Polonia

Preşedintele Comisiei Europene prevede șansa unei „reconcilieri” cu Polonia

Juncker a spus că a avut o discuţie cu premierul polonez Mateusz Morawiecki, iar prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans a avut întrevederi cu alţi înalţi oficiali guvernamentali polonezi.

”Ne menţinem dialogul şi cred că există o şansă bună ca poziţia Poloniei să se apropie de a noastră”, a afirmat Juncker într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri.

Comisia Europeană a anunţat la 20 decembrie lansarea procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia ca urmarea a reformelor iniţiate în sistemul judiciar. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.

Într-o primă fază, precum cea iniţiată de executivul comunitar în 20 decembrie, articolul 7 permite ”a se constata existenţa unui risc clar de încălcare gravă” a statului de drept într-un stat membru, cu votul a cel puţin 22 de ţări din UE. Eventualele sancţiuni, aşa cum este retragerea dreptului de vot, nu pot interveni decât într-o fază ulterioară, care presupune un vot cu unanimitate al statelor membre (cu excepţia ţării vizate).

Printre măsurile controversate adoptate de Polonia se numără cele referitoare la Curtea Supremă a Poloniei şi la Consiliul Naţional al Magistraturii polonez, informează Agerpres.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...
Ultima oră
Pe aceeași temă