23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalSfârșitul erei diesel este mai aproape decât ne-am aștepta. Cel puțin la...

Sfârșitul erei diesel este mai aproape decât ne-am aștepta. Cel puțin la nemți

Deşi decizia Tribunalului din Leipzig viza în mod direct doar două oraşe (Dusseldorf şi Stuttgart), care puteau pune în practică astfel de interdicţii, hotărârea curţii deschidea calea pentru ca şi alte oraşe din Germania să introducă restricţii pentru utilizarea automobilelor diesel.

În motivaţia de 30 de pagini publicată vineri, Tribunalul administrativ federal din Leipzig a precizat că nu ar trebui să existe perioade de graţie pentru introducerea interdicţiilor de circulaţie. “Astfel de restricţii nu merg dincolo de alte interdicţii care sunt justificate de legislaţia rutieră şi pe care automobiliştii trebuie să le accepte”, apreciază Tribunalul administrativ federal.

Introducerea cu efect imediat a unor interdicţii de circulaţie cu privire la drumurile sau secţiuni de drum importante ar fi legitimă şi ar putea afecta toate modelele, exceptând cele care îndeplinesc standardele de emisii Euro-6, se arată în motivaţia tribunalului. Pentru zonele metropolitane mai mari, care cuprind mai multe drumuri şi străzi, tribunalul a recomandat o implementare treptată a interdicţiilor, începând cu automobilele diesel mai vechi care îndeplinesc standardele de emisii Euro-4.

Această decizie este ultima acţiune de reglementare care vine ca urmare a scandalului dieselgate care a izbucnit în 2015 când Volkswagen a recunoscut că a manipulat emisiile poluante ale automobilelor echipate cu motoare diesel.

Miercuri, autorităţile din Hamburg, al doilea cel mai populat oraş din Germania, au anunţat că au început să amplaseze marcaje rutiere prin care să pună în aplicare interdicţia de circulaţie a automobilelor diesel mai vechi iar autorităţile locale se aşteaptă ca restricţiile să intre în vigoare de la finele acestei luni.

Construcţii europeni au investit sume importante în motoarele diesel. Decizia Germaniei de a permite oraşelor să interzică circulaţia automobilelor diesel mai vechi ar putea avea implicaţii ample pentru viitorul industriei auto.

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă