18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalSuccesorul lui Hans Klemm, Adrian Zuckerman, va fi primit sâmbătă de Bogdan...

Succesorul lui Hans Klemm, Adrian Zuckerman, va fi primit sâmbătă de Bogdan Aurescu

Noul Ambasador al SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, va fi primit, sâmbătă, de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare, anunță News.ro. Acesta îşi va prezenta copiile scrisorilor de acreditare.

În 21 noiembrie, avocatul Adrian Zuckerman a primit votul Senatului american pentru postul de ambasador al SUA la Bucureşti.

Zuckerman este un avocat admis în Baroul din New York în 1984 şi este partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.

Anterior, Zuckerman a fost co-preşedinte pentru proprietăţi imobiliare şi servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost preşedinte pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.

De asemenea, el a deţinut şi funcţia de judecător în cadrul Real Estate Board – New York.

Activ în ceea ce priveşte iniţiativele filantropice şi educaţionale, Zuckerman este membru în board-ul Kids Corp. şi în board-ul absolvenţilor Facultăţii de Drept din New York.

Potrivit Casei Albe, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română.

El are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în drept este obţinută la New York Law School (1983).

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit, în 29 noiembrie, în vizită de rămas bun, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm.

Cele mai citite

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...
Ultima oră
Pe aceeași temă