15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalTârg organizat la Muzeul National al Satului cu ocazia Sărbătoririi Sfinţiilor Apostoli...

Târg organizat la Muzeul National al Satului cu ocazia Sărbătoririi Sfinţiilor Apostoli Petru şi Pavel (P)

Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 23 – 25 iunie la Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, eveniment ce face parte din programul cultural Târguri din satul de altădată.
 
Programul deosebit de atractiv, bogat și variat cuprinde: târgul meșterilor populari, spectacole de datini și obiceiuri, recitaluri de muzică populară, șezătoare, ateliere interactive de creație, teatru de umbre.
 
 Sâmbătă, 24 iunie începând cu ora 14.00  publicul este așteptat la Drăgaică – spectacol sușținut de
 ansamblul Hora al Colegiului Naţional Al. I. Cuza  – Alexandria, jud. Teleorman.
 
Duminică, 25 iunie ne vom întâlni cu: folclorul autentic prin intermediul ansamblurilor folclorice Druscelele – Arad șiVeselia al Casei de cultură Sf. Teofana – Vidin, Bulgaria; șezătoarea reprezentanţilor comunităţii din Avrig, Sibiu;recitalurile de muzică populară susținute de interpreții Ionuţ Robert Pumnea și Claudia Olariu – Sibiu.
 
Ateliere interactive de creație:
Vineri  – Duminică

23 iunie –  Opincărit – Alexandru Ilinca, Rm. Vâlcea                                      (Troiţa Şanţ)                         

24 iunie –  Împletituri din nuiele – Ioan Raduly, Şimoneşti, Harghita               (Casa Bancu)
25 iunie – Olărit – Raluca Iorga, Horezu, Vâlcea                                             (Casa Chiojd)                                                                   

      

Vă aşteptăm în atmosfera specifică a târgurilor de odinioară, să târguiți cele mai frumoase obiecte, să degustați produse din gastronomia tradiţională!
Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă