21 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăDosarul în care Tăriceanu era acuzat de un medic de fals în...

Dosarul în care Tăriceanu era acuzat de un medic de fals în declaraţii a fost clasat

Este vorba despre o cauza înregistrară pe rolul DNA, declinată de Direcţie la Parchetul General, care se referă la fals în declaraţii.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri depuse la sfârşitul anului trecut de medicul Vladimir Atanasie Marinescu, pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, care susţine că, în calitate de deputat liberal, acesta şi-ar fi falsificat declaraţia de avere pentru 2011, omiţând să treacă un concediu în Turcia din 2010, care ar fi fost oferit de către Daniel (fost videpreşedinte ASF) şi Doina Tudor (fost senator).

Medicul susţine că ar fi avut o legătură de prietenie cu familia Tudor, context în care ar fi avut acces la aceste informaţii.

“Detaliile pe care vi le dau sunt următoarele: mă bucur că trăiesc în această Românie care devine ţara delaţiunii şi a dosarelor, după cum se dovedeşte”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, marţi, după ce informaţia privind verificările a apărut în spaţiul public.

Întrebat dacă a fost anunţat de dosar, Tăriceanu a spus: “Nu am fost anunţat şi nu am alt comentariu de făcut”.

 

Cele mai citite

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

De ce cantitate de lapte praf are nevoie un bebeluș pentru a se sătura

Hrănirea corectă a unui bebeluș este esențială pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a acestuia. Unul dintre aspectele cheie ale nutriției infantile este asigurarea unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă