19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎn luna iunie, Ministerul Finanțelor vrea să împrumute, de la bănci, 5,8...

În luna iunie, Ministerul Finanțelor vrea să împrumute, de la bănci, 5,8 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor Publice vor să împrumute 5,8 miliarde de lei de la băncile comerciale, în iunie 2017, cu 42% mai mult decât în mai. Sumele vor fi destinate finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice, informează Mediafax.

Ministerul Finanţelor va organiza în iunie două licitaţii de certificate de trezorerie cu discont, în valoare totală de 1,8 miliarde de lei. Prima licitaţie va fi lansată în data 8 iunie 2017, valoarea emisiunii fiind de un miliard de lei, iar cea de-a doua va avea loc în data de 15 iunie şi o valoarea de 800 de milioane de lei. De asemenea, vor mai fi organizate şase licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu scadenţa la 2, 4, 5, 7 şi 15 ani, în valoare totală de 3,5 miliarde de lei, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.

Pe de altă parte, Finanţele doresc şi atragerea de resurse financiare de pe pieţele externe prin emiterea de euro-obligaţiuni într-un volum de 2,5 — 3 miliarde euro (echivalent), în funcţie de evoluţiile şi oportunităţile oferite de aceste pieţe, ţinând cont de necesitatea consolidării rezervei financiare în valută existentă la dispoziţia Trezoreriei Statului şi din efectuarea de trageri din împrumuturi contractate de la instituţii financiare internaţionale în valoare de 0,6 miliarde euro.

Totodată, se vor emite titluri de stat pe piaţa internă în valoare de 48—50 miliarde lei, cu o structură a maturităţilor de 30%/70% (termen scurt versus termen mediu şi lung), din care 14 — 15 miliarde lei certificate de trezorerie cu discont şi 34 — 35 miliarde lei obligaţiuni benchmark.

 

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă