15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCCR respinge alte patru contestaţii împotriva neînregistrării unor candidaturi la prezidențiale

CCR respinge alte patru contestaţii împotriva neînregistrării unor candidaturi la prezidențiale

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, luni, plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere patru contestaţii împotriva neînregistrării unor candidaturi la alegerile pentru preşedintele României din anul 2019.

Contestaţiile respinse se referă la Faur Isaia, Nicolae-George Epurescu (Partidul Alternativa Civică Atitudine, Solidaritate, Acţiune), Radu Moraru şi Bogdan Mihail Zamfir, conform deciziei CCR.

Cu privire la contestaţia formulată de Alianţa Electorală “UN OM” împotriva Deciziei 32/D din 27 septembrie a Biroului Electoral Central, CCR informează că aceasta va fi luată în dezbatere marţi.

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă