13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDIICOT: Cultură de canabis, descoperită în judeţul Bihor

DIICOT: Cultură de canabis, descoperită în judeţul Bihor

Potrivit unui comunicat remis luni, procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat vineri o percheziţie domiciliară pe raza judeţului Bihor, cu ocazia căreia a fost identificată o cultură cu 12 plante de canabis, recoltată reprezentând 149,95 kilograme de masă vegetală verde, cantitatea de 9 kilograme de muguri de canabis, recoltaţi şi aşezaţi la uscat, precum şi 10 pungi de plastic vidate, conţinând 2,194 kilograme de muguri de canabis uscaţi.

Inculpaţii T.F.D.F., T.N şi T.N. au fost prinşi în flagrant în timp ce recoltau muguri (inflorescenţa) plantelor de cannabis.

Sâmbătă, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile a inculpaţilor T.F.D.F. şi T.N., iar faţă de inculpatul T.N. a fost dispusă măsura controlului judiciar. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea – Serviciul Antridrog.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Cele mai citite

Platforma OnlyFans se confruntă cu o anchetă în Marea Britanie

Autoritatea britanică de reglementare în domeniul mass-media, Ofcom, a deschis o investigație pentru a stabili dacă site-ul OnlyFans, destinat exclusiv adulților, face suficiente eforturi...

Doi polițiști de frontieră, răniți într-o acțiune de prindere a unor migranți

Doi poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi noaptea trecută, în timp ce executau o acţiune de prindere în flagrant a unor călăuze...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă