17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDoi şoferi de TIR, răniţi într-un accident pe DN7, la Budeşti

Doi şoferi de TIR, răniţi într-un accident pe DN7, la Budeşti

Potrivit sursei citate, cele două victime sunt şoferii TIR-urilor, pentru scoaterea unuia dintre ei din autovehicul fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.

“Patru persoane au fost implicate în accident. Una dintre victime, şoferul unuia dintre autotrenuri, a fost încarcerată, fiind scoasă de echipajul de descarcerare conştientă. A fost predată unui echipaj de la SAJ şi transportată la spital. La spital a fost transportat şi celălalt şofer de TIR, iar victimele din autoturism – două femei, au primit asistenţă medicală la locul accidentului”, au precizat reprezentanţii ISU.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea, a transmis că accidentul s-a produs după ce şoferul unuia dintre cele două autotrenuri, din cauza vitezei, ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, lovind un autoturism şi celălalt TIR, care circulau din sens opus.

“Conducătorul unui autotren, cetăţean bulgar, în timp ce se deplasa pe direcţia Piteşti – Râmnicu Vâlcea, într-o curbă la dreapta nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism şi un autotren, ce circulau regulamentar pe sensul Râmnicu Vâlcea – Piteşti. Conducătorul auto bulgar ar fi cel rănit grav”, a spus reprezentantul IPJ Vâlcea.

Traficul rutier în zonă este blocat total, poliţiştii efectuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Cele mai citite

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...
Ultima oră
Pe aceeași temă